Izvorul fermecat

La Mânastirea Sâmbata de Sus e o zi neobis­nuita de primavara. A nins, si Muntii Fagarasului îsi coboara zapezile pâna lânga clopotnita. Pacea si linistea di­mi­netii sunt întrerupte doar de niste vrabii gurese care asteapta soarele. Pe sub arcadele unui cori­dor se vede trecând repede o na­lu­ca nea­gra: silueta sub­tire a unui calugar. Îl întreb de pa­­rintele staret, dar nu-mi raspun­de, nu m-o fi auzit, e prea grabit si dispare în spatele unei usi. Ma hotarasc sa co­bor în sat, în Sâm­bata de Sus, sa caut oa­meni care l-au în­­tâlnit si care au vorbit cu el. Dar când sa ies pe poarta grea a mâ­nastirii, aud în spa­tele meu pasi ma­runti si gra­­biti. O fe­meie fira­va ma ajun­ge din urma si-mi spu­ne, fara niciun fel de intro­ducere: “Sunt Ecaterina, pa­ca­toa­­sa, si-am ajuns aici, la mânas­tire, pen­tru ca parintele Arsenie a vrut asa. Eu nu l-am cunos­cut, am venit aici doar ca sa ma spo­ve­desc. Du­pa spoveda­nie, am luat apa de la izvorul parin­telui Ar­senie si parca am ra­mas fer­me­­cata, n-am mai putut pleca. Am vor­bit cu oa­meni care l-au cunoscut si-mi pare bine ca sunt aici, în lo­cul acesta în care a vie­tuit. Parintele a stat 40 de zile la Athos, a postit ca Mântuitorul si s-a întors acasa cu Duhul Sfânt.” formula as

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *