La Mânastirea Sâmbata de Sus e o zi neobisnuita de primavara. A nins, si Muntii Fagarasului îsi coboara zapezile pâna lânga clopotnita. Pacea si linistea diminetii sunt întrerupte doar de niste vrabii gurese care asteapta soarele. Pe sub arcadele unui coridor se vede trecând repede o naluca neagra: silueta subtire a unui calugar. Îl întreb de parintele staret, dar nu-mi raspunde, nu m-o fi auzit, e prea grabit si dispare în spatele unei usi. Ma hotarasc sa cobor în sat, în Sâmbata de Sus, sa caut oameni care l-au întâlnit si care au vorbit cu el. Dar când sa ies pe poarta grea a mânastirii, aud în spatele meu pasi marunti si grabiti. O femeie firava ma ajunge din urma si-mi spune, fara niciun fel de introducere: “Sunt Ecaterina, pacatoasa, si-am ajuns aici, la mânastire, pentru ca parintele Arsenie a vrut asa. Eu nu l-am cunoscut, am venit aici doar ca sa ma spovedesc. Dupa spovedanie, am luat apa de la izvorul parintelui Arsenie si parca am ramas fermecata, n-am mai putut pleca. Am vorbit cu oameni care l-au cunoscut si-mi pare bine ca sunt aici, în locul acesta în care a vietuit. Parintele a stat 40 de zile la Athos, a postit ca Mântuitorul si s-a întors acasa cu Duhul Sfânt.” formula as
May62017