În cadrul sedintei de lucru din 13 ianuarie 2015, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a aprobat propunerea Comisiei Canonice de a-l trece în sinaxar pe monahul Paisie Aghioritul. Cuviosul Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiti parinti care au vietuit la Sfântul Munte Athos. Staretul Paisie s-a nascut în Farasa Capadociei – Asia Mica, la 25 iulie 1924. A intrat în obstea Manastirii Esfigmenu din Sfântul Munte Athos în 1953, iar în anul urmator a fost facut rasofor, primind numele Averchie. În 1956, a plecat la Manastirea Filotheu, urmând ca la 3 martie 1957 sa fie facut stavrofor, primind schima mica si luând numele Paisie.
În 1968, a mers la Manastirea Stavronikita, unde a ajutat la trecerea acesteia de la viata idioritmica la cea chinoviala, precum si la punerea bazelor duhovnicesti ale noii obsti. La 1 martie 1969 s-a mutat la Chilia „Sfânta Cruce“, unde a ramas pâna în 1979, când s-a înscris ca monah apartinând de Manastirea Kutlumus si a preluat Chilia Nasterii Maicii Domnului -a Panaguda, locul unde au primit ajutor mii de suflete. Pe 4 noiembrie 1993, a iesit pentru ultima oara din Sfântul Munte, pentru a fi prezent, ca de obicei, la privegherea sarbatorii Sfântului Arsenie (10 noiembrie), la Manastirea „Sfântul Ioan Evanghelistul“ din Suroti. La scurt timp, i s-a descoperit o tumoare canceroasa la intestinul gros si s-a luat hotarârea de a fi operat pe data de 4 februarie 1994. A stat internat la Spitalul Theaghenio (Tesalonic) timp de 10 zile, dupa care a fost adus sa se refaca la Manastirea Suroti. Însa starea sanatatii sale s-a înrautatit si mai mult. Pe 12 iulie 1994, si-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind înmormântat la manastirea din Suroti, lânga Tesalonic, potrivit dorintei sale. lumina