“Parintele Arsenie Boca a fost cel care l-a convins sa se calugareasca”

Silviu Cornel Iovan facea parte dintr-un grup de tineri intelectuali si studenti crestini ortodocsi de la Cluj, alaturi de Zorica Lascu, Aspazia Otel Petrescu si Valeriu Anania. Acestia l-au îndreptat spre parintele Arsenie Boca, care sustinea la Mânastirea Brâncoveanu, de la Sâmbata de Sus, în Fagaras, o serie de cuvântari duhovnicesti, care atra­geau multa lume buna. Cei doi s-au cunoscut, parin­tele Arsenie i-a citit inima si l-a placut imediat. Parin­tele Arsenie l-a convins sa se calugareasca. Înainte de a-l cunoaste pe Parintele Arsenie, tânarul teolog Iovan nu era decis pe care cale sa apuce, a preotului casatorit sau a monahismului, desi se daruise cumva Maicii Dom­nului. E aici o întreaga poveste!

Silviu Cornel Iovan s-a nascut ca ultim fiu al unei familii nume­roase a unui preot bihorean. Când era în pântecele mamei, s-a constatat ca e o sarcina toxica, iar medicii voiau sa-i provoace avort. Parintii lui însa s-au întors din drumul spre spital, asumându-si riscurile. S-au rugat Maicii Domnului sa-i ajute, si iata ce om a iesit! De aceea, Parintele Iovan a avut mare evlavie la Maica Domnului si a vrut, la un moment dat, dupa 1990, sa faca o troita pe locul unde parintii lui au facut cale întoarsa din drumul spre medic.
Deci, Parintele Arsenie l-a îndemnat spre calugarie si tot el i-a dat centura de monah, pe care i-a prins-o, spu­nându-i ca niciodata sa nu o largeasca, în sensul ca sa duca o viata de asceza, sa ramâna mereu ca un brad, asa cum era. Iar parintele Ioan l-a ascultat; avea unul dintre cele mai dure programe ascetice din câte am întâlnit.
În vremea aceea, parintele Arsenie si Maica Vero­nica, stareta de la Vladimiresti, aveau o frumoasa prie­te­nie duhovniceasca. Stiind ca Vladimirestiul avea nevoie de un duhovnic, Parintele Arsenie Boca l-a determinat pe Parintele Ioan, care era secretar perso­nal al lui Nicolae Colan, Episcopul Clujului, sa mear­ga la Vladimiresti. Parintele Arsenie a intuit ca acesta este omul care se potriveste locului. I-a scris maicii Veronica: “Ti-am pregatit un munte, dar lasa-l sa mai creasca!”. Însa Vladimirestiul însusi a crescut foarte mult datorita fortei duhovnicesti a Parintelui Ioan. Veneau acolo zeci de mii de oameni la sarbatori, de puneau Securitatea în alerta generala. formula as

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.