Profetiile parintelui Arsenie Boca si mesajele picturilor sale de la Manastirea din Draganescu: ”Cu stiinta ati dezlantuit cataclismul”

Prin pictura, parintele Arsenie Boca a continuat sa slujeasca în timpul vietii, iar credinciosii continua sa simta ca o face si acum, dupa aproape un sfert de veac de la moarte. Compozitie unitara, pictura bisericii de la Draganescu surprinde cele mai importante evenimente din Noul Testament. Toate frescele sunt completate cu mesaje sugestive care îndeamna omul la pocainta însa îi arata si slabiciunile sau pacatele. Scenele lucrate în tempera frapeaza de asemenea prin actualitatea lor, Arsenie Boca fiind cunoscut înca din timpul vietii ca având darul prezicerilor.

Pe unul din peretii bisericii este pictat arhanghelul Mihail, iar sub el „omul modern”. Asezat comod pe un sezlong, picior peste picior, cu ochelari de soare si înconjurat de elemente de neimaginat pentru publicul larg în anii ’70 (telefon, televizor, naveta spatiala sau uriase antene pentru sateliti), omul modern ignora divinitatea. Scena îsi are radacinile în cunoscuta „Pilda a celor trei chemati”, usor modificata în pictura de parintele Arsenie Boca. Arhanghelul Mihail îl cheama la „cina”, însa omul modern are alte preocupari. S-a însurat. A pus stapânire pe lumea toata, si-a cumparat „milioane de cai putere” si cauta locuinta pe alta planeta asa ca nu poate da curs invitatiei divine. Ignorarea credintei aduce cu sine cataclisme, mesajul putând fi gasit pe aceeasi fresca. „Ti-ai pierdut sufletul. Cu stiinta ati dezlantuit cataclismul stihiilor asupra voastra”.

adevarul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.