Stefan Lechea – Un intelectual autodidact, care a vietuit ca un sihastru în muntii Vrancei. O legenda vie, cu profil eminescian în dimineata vietii si cu figura de ascet la asfintitul ei. Un traitor ce si-a dispretuit “carnea ca sa-si mântuie sufletul”. Un neînteles, admirat si urât, deopotriva. Un traitor a carui “mama a fost credinta si vatra” si care niciodata nu a privit rasaritul si nu a citit din Eminescu fara sa plânga. Stefan Lechea a plecat la Domnul în iarna acestui an, în urma lui ramânând multe neîntelesuri si sarea de pe obrajii putinilor prieteni.
Domnu’ Stefanita, cum îi spune si astazi suflarea satului, s-a nascut în 1922, într-o familie de tarani din Negrilesti-Vrancea, legendara asezare a fiului Tudorei Vrâncioaia, batrâna care l-a gazduit în casa ei pe Sfântul Voievod Stefan cel Mare, si care si-a trimis cei sapte feciori, Bârsan, Bodea, Pavel, Negrila, Spulber, Nistor si Spânea, în oastea voievodului. Iar acesta, pentru vitejia lor, le-a daruit spre vecie cei sapte munti ai Vrancei.
Înca de la intrarea la scoala, Stefan Lechea stia sa citeasca si sa scrie. Învatase singur literele. Dupa ce comunistii au demolat scoala din Negrilesti, înfiintând în locul ei un cazan de tuica, si-a rânduit singur învatatura primara, dupa manualele cumparate de parinti. A batut apoi tara în lung si-n lat, însetat de carte. A fost muncitor necalificat, elev seralist la Timisoara, bibliotecar la Academie, fiind pretuit de Mircea Malita, Virgil Cândea, Vladescu Racoasa, Constantin Noica si Petre Tutea. lumina