Sarmizegetusa, comuna în judetul Hunedoara, alcatuita din 5 sate, situata în sud-vestul depresiunii Hateg, la poalele de nord-est ale muntilor Tarcu si cele de sud-est ale muntilor Poiana Ruscai, pe cursul superior al râului Breazova, în zona pasului Poarta de Fier a Transilvaniei, prin care se asigura legaturile rutiera si feroviara cu Banatul, este teritoriul unde au fost descoperite vestigiile orasului roman cu rang de colonie, Colonia Dacica, întemeiat în anii 108 – 110 de catre Decimus Terentius Scaurianus, în numele împaratului Traian, pe locul unde existase tabara Legiunii a V-a Macedonica, imediat dupa victoria armatelor romane asupra dacilor si constituirea provinciei romane Dacia.
Colonizat ulterior cu veterani romani (deductio veteranorum) care participasera la razboiele de cucerire a Daciei, orasul a devenit capitala provinciei romane Dacia. Aici se aflau sediul guvernatorului provinciei, al aparatului administrativ, fiscal, militar, economic si religios. În timpul împaratului Hadrian (117-138), Sarmizegetusa a luat numele de Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, caruia i se va adauga în perioada 222-235 epitetul de metropolis.
Semnificatia numelui Sarmizegetusa nu se cunoaste cu exactitate, cel mai probabil o ipoteza ar fi accea a compunerii numelui din doua elemente de baza: zermi (stânca, înaltime) si zeget (palisada, gard, cetate), el ar fi însemnat: “Cetatea de pe stânca”, “Cetatea înalta”. Cu timpul, numele orasului roman întemeiat de Traian se simplifica în acela de Colonia Sarmizegetusa.
Orasul a cunoscut o intensa si permanenta dezvoltare urbana fiind centru politic, economic, militar, religios si administrativ al Daciei si sediul pentru “Concilium provinciatum Daciarum trium” (Adunare provinciala reprezentativa, creata o data cu instituirea guvernarii unice a celor trei Dacii în timpul lui Alexandru Sever). Ruinele orasului roman se extind pe c. 1500 m lungime si 1000 m latime. Initial orasul a avut o forma de patrulater – 600 m x 540 m – înconjurat de un puternic zid de incinta, înalt de circa 5 m, ce închidea o suprafata de cca. 33 ha, strajuit de turnuri circulare la colturi. La capatul celor doua strazi ale orasului se aflau portile.
În centrul orasului, în jurul unei piete pavate cu lespezi de calcar, existau Palatul Augustaliilor, Forul, cladiri administrative si locuinte particulare, iar în afara zidului de incinta au fost identificate edificiul termal, vestigiile unor villae suburbane si ale amfiteatrului roman. Aflat la 125 m spre nord de incinta orasului, amfiteatrul roman avea o forma elipsoidala, cu axele în lungime de 88, respectiv 99 m, cu 12 parti de acces la tribune si cu o arena de 66 m x 47m.
Ca mare centru cultural, Ulpia Traiana domina toate celelalte orase ale provinciei romane prin numarul mare de edificii publice laice sau religioase, precum si prin multimea lucrarilor de arta. În ce priveste viata religioasa din Ulpia Traiana, ea prezinta un deosebit interes. Alaturi de cultul imperial se întâlnesc o multime de alte culte pagâne, fie ca este vorba de temple, sanctuare sau simple altare consacrate diferitilor zei si zeite. Legatura strânsa dintre religie si viata socio-politica este una din caracteristicile antichitatii, care se manifesta intens si la Ulpia Traiana.
Fondata în sudul Transilvaniei, în sud – vestul depresiunii Hateg, pe locul unei tabere a Legiunii a V-a Macedonica, Ulpia Traiana este populata de veterani ai razboaielor dacice, primind de la întemeiere, rangul de colonia, iar locuitorii ei beneficiind de ius italicum. Cu o suprafata de cca. 30 ha si o populatie de 20.000 – 25.000 locuitori, puternic fortificata, Ulpia Traiana a fost în secolele II – III, centrul politic, administrativ religios al provinciei Dacia.
Oras în Dacia romana, fondat de primul guvernator al provinciei, Terentius Scaurianus, între anii 108 – 110, în timpul domniei împaratului Hadrian orasul primeste si numele de Sarmizegetusa, purtat de capitala Regatului Dac al lui Decebal, situata la 40 de km E de noua ctitorie, iar din 222, pâna la 235 va purta si epitetul de metropolis.
Fondata în sudul Transilvaniei, în sud-vestul depresiunii Hateg, pe locul unei tabere a legiunii a V-a Macedonica, Ulpia Traiana este populata de veterani ai razboaielor dacice, primind de la întemeiere, rangul de colonia, iar locuitorii ei beneficiind de ius italicum. Cu o suprafata de cca. 30 ha si o populatie de 20.000 – 25.000 locuitori, puternic fortificata Ulpia Traiana a fost, în secolele II – III, centrul politic, administrativ religios al provinciei Dacia. S-au pastrat pâna astazi forul, palatul augustalilor, thermele, amfiteatrul, edificii publice si particulare.
Cele dintâi sapaturi aleatoare la Ulpia Traiana le-a efectuat se pare, Johann Michael Ackner, care la 10 septembrie 1832 descoperea în incinta orasului antic un mozaic de 8,15 m x 6,45 m reprezentând-o pe zeita Victoria înconjurata de alte divinitati.
Cercetarile pe scara larga au fost reluate la Ulpia Traiana Sarmizegetusa în anul 1973 de un colectiv numeros format din Hadrian Daicoviciu , Dorin Alicu , Ioan Piso si altii. Rezultatele celor 10 ani de campanii (1973-1982) au constat în dezvelirea mai multor edificii sacre si profane, cea mai importanta descoperire fiind mausoleul construit la mijlocul secolului al II-lea, aflat în necropola apuseana a orasului antic.