Sub influenta unui articol radiografie despre “pupatorii de moaste”, m-am hotarat sa scriu cateva randuri in cunostinta de cauza.
Va invit sa lecturati inainte de toate un articol pertinent, corect, simplu si cursiv.
Despre cei care pupa moaste – Lector univ. dr. Horea Mihai Badau
M-am regasit in cele scrise si in comentariile lasate de vizitatori. Daca inainte de 1989 visam si speram la o lume minunata, vorba cantecului interpretat de Mihai Constantinescu, marea democratie mi-a adus o lehamite ce imi forteaza rabdarea la extrem.
Daca inainte de ’89 imi doream stiri si informatii acum as vrea sa taca pe vecie cu totii, caci m-am saturat de minciuni si aberatii.
Marea Libertate mi-a adus si satisfactii insa m-am saturat sa asist la jurnalismul trivial si incult in care unii au impresia ca le stiu pe toate, inclusiv ceea ce simt eu.
Fac parte dintre fericitii care nu s-au gandit prea mult si macar din curiozitate a intrat in biserici dintotdeauna, insa cam asta era tot.
Primul meu pelerinaj a fost la Prislop, la parintele Arsenie. Nu am picat din luna sau de pe vreun meteorit , aveam la activ cateva carti citite, zeci de articole si imagini cu Sfantul Ardealului.
Printre alte emisiuni mai vedeam cate o stire ironica la adresa “pupatorilor de moaste”, “pupatori de oase”, inculti, inapoiati, etc si aveam deja o idee conturata in minte. Evident ca atunci cand vrei ceva pot sa faca toate televiziunile Pamantului stiri Breaking News sa nu te duci, ignori si iti vezi de ale tale.
Asa am facut si eu. Primul meu pelerinaj a fost fascinant. Am vazut oameni din toata tara, femei, barbati, copii, tineri si batrani, tarani si intelectuali, ce m-a facut sa imi imaginez un rau intunecos ce urca un deal. Da, era undeva inainte de rasarit cand doar cateva faruri luminau din departare. Drumul plin de gropi, pietrisul alunecos, umbre in noapte paseau cateva sute de metri spre poarta manastirii Prislop. Stiam exact unde este mormantul parintelui Arsenie insa prea putine despre astronomie.( vezi galerie foto )
Mergeam aproape pipaind drumul cand am observat ceva fascinant – Constelatia Orion( atunci am asemuit cele 3 puncte luminoase cu Sfanta Treime ) si alte cateva stele mari si mici intr-un singur loc ce il apreciam a fi deasupra mormantului parintelui Arsenie. Parea o adunare controlata, aduse ca de un magnet intr-un punct in timp ce restul cerului abia daca avea vreo 4 stele mari si cateva micute.Multumesc lui Dumnezeu ca nu mi-am sucit vreo glezna pentru ca am mers cateva minute bune cu ochii spre acea adunare de 7-8 stele mari si vreo 5-6 mici.
M-am asezat la o coada destul de mare insa nu am realizat cand s-a luminat de ziua desi trecusera vreo 4 ore. Nu erau jandarmi, nu statea nimeni cu ciomagul sa ne potoleasca ci se inainta in liniste, cu fosnet slab si murmur. Era sfarsit de noiembrie, destul de frig insa fara zapada.
Era al treilea drum la Parinte in acelas an. Sa va spun ce am trait ? Mirare. Da, ma miram de ceea ce simteam si gandeam. ( Ca o paranteza s-a redeschis drumul spre Manastirea Prislop dupa reabilitare ).
Mi-a placut atat de mult primul meu pelerinaj incat am pornit si a doua oara, a treia oara, etc. Nu merg mereu si cumva regret ca nu sunt si eu acolo in coada atunci cand vad imagini la tv sau in presa scrisa.
Am ajuns si la Sfantul Nerctarie in Eghina, la Sfantul Efrem cel Nou in Grecia, Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir , etc insa singurul unde am intalnit o coada asemanatoare cu aceea de la Prislop este la manastirea Suroti, la mormantul parintelui Paisie Aghioritul care a fost deja canonizat.
Primul meu pelerinaj la Sfantul Dimitrie cel Nou din Bucuresti a fost recent, cu putini ani in urma. Am plecat cu niste vecini, mai mult din curiozitate caci va spun cu sinceritate ca sunt om si am limite… am Sfinti preferati…Nectarie, Paisie Aghioritul, Porfirie, Efrem cel Nou…. etc.
Lasand departe diverse grupuri galagioase care se mai infiltreaza prin zona Patriarhiei… am intalnit si aici oameni de toate felurile. Pustani de liceu veniti cu gasca, culmea erau la al n-lea pelerinaj, barbati de toate varstele dar in mod special pana in 60 de ani!!! care purtau de la haine de stofa la jachete ieftine de fas, am adulmecat si ceva parfumuri Dior sau Armani dar si parfumuri ieftine din Obor.
Mi s-au plimbat prin fata ochilor pungute de covrigei, pahare fierbinti cu ceai sau cafea, semite, fructe, acatiste, buchetele mici de busuioc, ca poate nu am si vreau sa ating de racla sau poate imi este frig si sa ma incalzesc oleaca.
Nuy ne uitam chioras unii la altii, povestea fiecare despre Sfanti sau copii, despre bunici sau sotii, se mai schimba si cate o reteta de prajitura insa pe ultima suta de metri toti inchideau ochii si simteau. Ce era in sufletul fiecaruia si pentru cine se ruga nu stiu, dar se lasa tacerea si cumva fiecare incerca sa ia cu el emotia intalnirii cu Sfantul.
Sfantul nu este un mort, nu este o adunatura de oase, este un izvor de iubire. Acel Sfant nu a primit diplome si nici decoratii, acel Sfant este o marturie vie si prin El/Ea, eu… un oarecare pelerin din acea coada … imi marturisesc sentimentele fata de Cel in care eu chiar cred… Hristos. Acel Sfant a dovedit ceva si prin inchinarea mea eu multumesc. Culmea este ca nici macar nu stiu sa cer ceva. Atunci cand am ceva de cerut o fac cel mai adesea acasa, nu acolo la racla Sfantului.
Daca nu ai fost niciodata intr-un pelerinaj nu este tarziu sa incerci. Acolo la acea coada nu mai eram eu, eram noi. Noi de acolo si altii din locuri unde nu am fost si probabil ca nu voi ajunge, suntem un intreg care este Viu. Acest Viu te inglobeaza si pe tine chiar daca tu habar nu ai. Eu iubesc Romania si te iubesc si pe tine chiar daca nu te cunosc.
